Ce înseamnă o ediție princeps și de ce este atât de apreciată de anticariate?
Atunci când se vorbește despre evaluarea cărților vechi, un criteriu care poate oferi valoare unui volum este ediția din care acesta face parte. Dacă în cazul edițiilor limitate sau care nu au mai fost retiparite, valoarea este dată de raritatea cărților, mulți se pot întreba la ce anume se referă o ediție princeps.
Aceste lămuriri intenționăm să le facem în rândurile următoare, astfel încât să îți fie mai ușor să decizi ce cărți vrei să vinzi unui anticariat care cumpără cărți și ce sumă poți obține în schimbul lor.
Ce este o ediție princeps?
Pentru început, trebuie să stabilim ce înseamnă ediție princeps. Aceasta este descrierea elegantă a primei apariții a unei cărți. Se referă, mai exact, la prima tipărire a unei opere, în forma ei originală, fiind destinată unui public mai larg.
Originea termenului provine din limba latină și se traduce „ediția întâi”. Astfel că o carte este valoroasa, daca este o editie princeps deoarece este prima expunere publică a unui manuscris, indiferent de domeniul din care face parte.
De asemenea, valoarea este influențată și de faptul că în ediția princeps sunt păstrate forma, intenția și limbajul autorului, fără alte intervenții. De aceea, în multe astfel de volume există note, erori de tipar sau particularități, care în edițiile următoare sunt corectate.
Cum poți descoperi dacă ai în bibliotecă o ediție princeps?
Dacă ești posesorul unei biblioteci vaste sau care cuprinde volume vechi, poți avea norocul de a deține și o carte în ediție princeps. Pentru a afla dacă este așa poți verifica o serie de caracteristici, specifice unor astfel de comori literare. Acestea sunt:
- Anul și locul publicării, pentru a te verifica dacă corespunde cu primele publicări;
- Editura și tipografia, care trebuie să confirme autenticitatea ediției;
- Starea în care se află cartea – orice urmă de deteriorare, cum ar fi pagini sau coperți lipsă, vor influența valoarea volumului;
- Un exemplar complet – există situații în care primele volume au fost publicate împreună cu foi volante, semnături, ilustrații sau prefațe semnate de autori celebri, iar prezența acestora va confirma autenticitatea ediției și va crește valoarea cărții.
De ce sunt atât de căutate?
Pe lângă faptul că prezintă opera autorului, fără alte corecturi, o ediție princeps este și rară. De obicei, primele tipăriri ale cărților se fac într-un tiraj mic, cu numai câteva exemplare, motiv pentru care se găsesc mai greu.
Totodată, o primă ediție a unei cărți reprezintă și o dovadă fizică a momentului în care aceasta a intrat în conștiința publică. Drept urmare, are și o valoare istorică și culturală importantă, fiind totodată o piesă de colecție.
Dacă descoperi o astfel de carte în biblioteca ta, ne poți contacta la Achizitii-Carti.ro, pentru a o evalua, astfel încât să îi putem stabili valoarea reală pe care o are. Iar dacă ai nevoie de bani sau pur și simpu nu prezintă interes pentru tine, o putem achiziționa la prețul corect, alături de alte cărți din bibliotecă.


Leave a Comments