Cum poți obține pe loc un venit suplimentar cu ajutorul cărților vechi?
Rafturile din biblioteca unui iubitor de lectură sunt ocupate de titluri care se încadrează în diferite domenii. Mulți cititori preferă literatura română, având romane emblematice în biblioteca lor. Alții, pe de o parte, sunt adepții literaturii universale și au adunat de-a lungul anilor titluri în diferite limbi străine.
Orice cărți ai avea în bibliotecă, la un moment dat ai putea decide să le vinzi pe toate sau o parte dintre acestea. Poate ai nevoie de un venit în plus sau poate vrei să dedici biblioteca unui domeniu pe care îl studiezi intens la momentul actual – oricare ar fi motivul, noi îți propunem o soluție profitabilă: vânzarea rapidă a cărților la anticariatul nostru!
Ce trebuie să faci pentru a vinde cărți la anticariatul nostru?
Punem accentul pe confort și promptitudine, astfel că ne-am gândit să simplificăm considerabil procesul pe care îl implică vânzarea de carte. De aceea, etapele pe care trebuie să le parcurgi atunci când vrei să vinzi cărți sunt foarte simple:
-
Alege cărțile pe care vrei să le vinzi – acesta este pasul premergător vânzării la anticariat. În această etapă, selectezi volumele la care vrei să renunți, oricare ar fi domeniul și cantitatea lor;
-
Contactează reprezentanții anticariatului – după ce ai hotărât care sunt cărțile pe care dorești să le vinzi, nu mai trebuie decât să contactezi reprezentanții anticariatului nostru, care se deplasează la domiciliul tău dacă locuiești în București sau în zone limitrofe;
-
Obține un venit suplimentar pe loc – nu este necesar să te deplasezi la sediul anticariatului, deoarece evaluarea și plata cărților au loc la tine acasă.
Aceste trei etape definesc procesul de vânzare la anticariatul nostru. Este foarte simplu să îți vinzi cărțile din confortul casei, fără să te deplasezi sau să aștepți prea mult timp până la sosirea anticarilor noștri.
De ce este vânzarea de carte un mod rapid de a obține un venit suplimentar?
Spunem că vânzarea cărților la anticariatul nostru este o modalitate prin care cititorii obțin un venit în plus pe loc, întrucât plata are loc la domiciliu, imediat după ce evaluăm cărțile. Aceștia nu trebuie să plătească pentru deplasare, pentru evaluare sau pentru ridicarea volumelor, chiar dacă vând într-o cantitate mare – inclusiv o bibliotecă întreagă.
Atunci când construiești o bibliotecă, investești sume mai mari sau mai mici pentru a achiziționa cărți și pentru a îți mări colecția. Prin vânzarea cărților, recuperezi o parte din investiția pe care ai făcut-o și obții instant un venit suplimentar, fără a mai fi nevoie să achiți vreo taxă.
Prin vânzarea cărților la anticariatul nostru care cumpără cărți din orice domeniu și în orice cantitate scutești costuri de promovare și economisești timp prețios, deoarece nu mai aștepti zile, săptămâni sau chiar luni întregi până la identificarea unui cumpărător cu adevărat interesat de cărțile tale.
Noi îți oferim un preț corect pentru cărțile tale și ne deplasăm la tine acasă inclusiv în weekend dacă ai un program încărcat în timpul săptămânii. Cumpărăm cărți și de la persoane juridice, deplasarea revenind tot în sarcina noastră.
Leave a Comments